După cinci zile petrecute în Polonia, am întocmit o listă cu cinci locuri din Polonia care mi-au ajuns la suflet.

Dacă îmi place să călătoresc ? Da! Da! Da! Ador să descopar locuri noi, să simt vibe-ul pozitiv al orașului, să lenevesc prin cafenele dacă afară-i frig și plouă sau să urc munți întregi pentru o priveliște ca-n basme dacă e vreme bună! Îmi place să-mi fie întrecute așteptările atunci când călătoresc, de aceea nu plec la drum cu prea multe informații, ci aleg să le descopar pe parcurs…

Aflându-mă într-un oraș nou, îmi place să mă plimb la pas prin centru pentru a mă putea opri atunci cand îmi este stârnită curiozitatea. Mhm, să nu credeți că umblu chiar așa hai-hui… am cateva obiective la care doresc să ajung, însa prefer să nu planific totul, ci pur și simplu să mă bucur de fiecare moment.

Despre Polonia ar fi multe de spus, însa deocamdată voi încerca să ma rezum la cinci locuri din Polonia care mi-au ajuns la suflet. Trebuie să va spun de la început că am plecat spre aceasta țară fără prea multe așteptari, iar dacă nu era la mijloc vizita unei prietene nu cred că ajungeam prea curând aici.

Am spus că nu aveam prea multe așteptari pentru ca am tot auzit ca Polonia se aseamănă mult cu Romania, și sincer nu credeam ca voi descoperi locuri wow aici. Ei bine, acum știu ca fiecare țară are ceva wow, ceva specific, care te poate face să o îndrăgești. Dupa cele cinci zile petrecute în Polonia, într-adevar m-am întors acasă cu cateva locuri tare dragi pe care le voi recomanda cu siguranță mai departe.

1. Centrul Vechi Varșovia

Mi-a placut Varșovia pentru ca este un oraș care a știut să ascundă frumos urmele trecutului. Deși în timpul celui de-al doilea razboi mondial o bună parte din centru a fost distrusă, astazi partea nouă a orașului are cladiri zgârie nori care te duc cu gandul la New York, în timp ce în centrul vechi se regăsesc cladiri superbe autentice.

Tot în centrul vechi se afla Castelul Regal care dă o nota de poveste orașului. E tare frumos să te plimbi pe straduțe, printre cladiri colorate, muzică și suveniruri și să te lași puțin purtat de val. Noi asta am facut și ne-am trezit printre altele și la târgul de Craciun la mijlocul lui februarie. 🙂

2. E.Wedel – localul ce ascunde cele mai minunate deserturi

E. Wedel reprezintă unul dintre cele mai renumite branduri de ciocolata din Polonia. În localurile sub acest nume se găsesc cele mai minunate bunătăți. Pe lângă cea mai cunoscută ciocolată din Polonia la E.Wedel, te poți bucura de o cafea delicioasă și de alte deserturi speciale. Mhmmm… nimic mai bun pentru o zi friguroasă de februarie.

Noi am servit cate o cafea cu lapte și trei deserturi fabuloase și automat ne-am simțit mai bine! În Cracovia se gasește un singur local E.Wedel aflat chiar în Stare Miasto. Nu uitați să treceți pe aici daca va aflați în Cracovia, chiar merită încercat!

3. Zakopane & Lacul Morskie Oko

locuri din Polonia

Mai țineți minte poveștile alea din copilarie spuse la gura sobei despre iernile de altadată? Drum de munte, zapadă intactă peste tot și brazi frumoși încărcați care îți iau privirea? Ei bine, despre un ținut desprins din povești vreau să va vorbesc și eu…

Pe scurt, Zakopane este una dintre cele mai frumoase stațiuni montane din Polonia, unde îți poți încarca la propriu bateriile și să ramai plăcut impresionat de peisajele montane. Parcurgând un traseu de 9km până la Lacul Morskie oko, te poți bucura de cele mai minunate peisaje de iarnă. De vis!

4. Castelul Wevel Cracovia

locuri din Polonia

Castelul Wevel din Cracovia este locul în care se afla mormitele regilor Poloniei și totodată, de aici se poate observa cea mai faină panorama a orașului. Construit în stil gotic începand cu anul 1933, castelul ascunde o întreagă istorie și îți da un feeling grozav de vesel.

Fiind foarte aproape de centru și de cartierul evreiesc, Castelul Wavel reprezinta astazi un important punct turistic al Cracoviei și un loc perfect pentru o plimbare de seara.

5. Auschwitz

Vizitarea Auschwitz-ului a ramas pentru mine o amintire mai puțin placută deoarece am aflat și am simțit multe lucruri. Acum cand stau și ma gandesc la această poveste tristă mi se par inumane toate lucrurile aflate. Sincer… vizitând Muzeul Memorial Auschwitz încercam efectiv să neg faptul ca în acel loc s-au întamplat toate acele cruzimi… să refuz o astfel de istorie…

însă, oricat aș fi vrut să refuz, mi-am dat seama ca nu se poate șterge nimic, ci doar să conștientizez și să accept trecutul…

PS. See you soon!
Cinci zile în Polonia. Cinci locuri din Polonia care mi-au ajuns la suflet
Etichetat pe:                    

2 gânduri despre „Cinci zile în Polonia. Cinci locuri din Polonia care mi-au ajuns la suflet

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *