Iarna asta mi-a întrecut așteptările! Deși în preajma sărbătorilor de iarnă am dus dorul zăpezii și a atmosferei de poveste, spre sfârșit, iarna mi s-a aratat extraordinar de frumoasă! Mi-a oferit niște amintiri demne de pus în ramă și mi-a încântat sufletul cu peisaje de poveste.

V-am povestit pe scurt despre locurile faine din Polonia aici. Astăzi însă vreau să vă spun puțin mai multe despre stațiunea montană Zakopane. Acesta a fost locul care mi-a oferit cele mai frumoase peisaje de iarnă din toată viața mea. Vă spun sincer, sincer! 🙂

Zakopane este un orășel din sudul Poloniei, aflat chiar la granița cu Slovacia și totodată, cu Parcul Național Tatra. Zona este recunoscută mai ales pentru sporturile de iarnă, fiind una dintre cele mai renumite stațiuni montane din Polonia. Cu toate acestea, neavând suficient timp la dispoziție pentru ski, noi am ales să parcurgem un traseu montan pentru a ajunge la Lacul Morskie Oko.

Cum am ajuns în Zakopane?

Fiind la aproximativ 90 de km de Cracovia, noi am ales să mergem cu trenul până în Zakopane. Pornindu-ne dis de dimineața din Cracovia, am mers aproximativ trei ore cu trenul, timp în care ne-am savurat micul dejun și cafeaua stând la povești.

În Zakopane ne-a atras privirea încă de la început arhitectura orășelului. Zakopane are un stil special fiind alcătuit din multe clădiri tradiționale din lemn care îți încântă efectiv privirea. Este genul de stațiune montană perfectă pentru un concediu de câteva zile deoarece aici simți din plin iarna cu tot ce are ea mai frumos de oferit.

Lacul Morskie Oko

Este lacul ce se află într-un cadru de poveste, fiind înconjurat de trei vârfuri muntoase. Este genul de loc pentru care se merită să strabați 9 km pe jos pe drum de munte. 🙂

Pentru a ajunge aici din gara Zakopane, noi am luat un autobuz cu care am mers aproximativ 40 de minute. Autobuzul ne-a lasat exact la punctul de intrare în Parcul Național Tatra. Apoi.. o întreagă aventură!

Am ales să urcăm cei 9 km pe jos, deși puteam să urcăm cu săniuța. Eh, noi însă am vrut să ne bucurăm de fiecare pas, să ne oprim ori de câte ori voiam pentru o pauză sau pentru a fotografia peisajul de basm. Tare bine am făcut! Am găsit o iarnă perfectă acolo în munți.. cu zăpadă de trei metri dar și cu soare.

Sus, sus pe lângă minunatul lac, am găsit și o cabană unde am putut sta în tihnă la un vin fiert. După mai bine de o oră la caldură, ne-am grăbit să coborăm pentru ca deja se făcea târziu și ne cam înspăimânta noaptea și gandul că aveam de mers iar 9 km. 🙂 Dacă inițial am facut aproape patru ore pana la Lacul Morskie Oko, la întoarcere am reușit să coboram într-o ora jumătate.

După toată aceasta experiență, voi știi sigur cum să raspund la întrebarea: „Unde ți-ai petrecut cea mai frumoasa zi de iarnă?”. Voi știi tot: <<Duminica. 11 februarie. Zakopane. Polonia. Cea mai frumoasa zi de iarnă. Cele mai faine peisaje.>>

PS: De acum gata, aștept cu nerabdare ca primăvara să se instaleze!

Aștept să mă surprindă!

Să aveți parte doar de soare și de zâmbete-n jur. V-am pupat! :*

Cea mai frumoasă poveste de iarnă am trăit-o în Zakopane, Polonia
Etichetat pe:                

Un gând despre „Cea mai frumoasă poveste de iarnă am trăit-o în Zakopane, Polonia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *