M-am îndrăgostit de Grecia încă de anul trecut când am aterizat pentru prima dată în Atena. Atunci mi-am propus să revin aici ori de câte ori voi avea ocazia. Astfel, mi-a fost ușor să aleg destinația concediului cu familia. De această dată însă, am trăit o altfel de experiență.

Despre excursia din septembrie din Atena am scris aici.  Dacă atunci am preferat să explorăm mai mult orașul, anul acesta am ales să petrecem mai puțin timp în oraș, și mai mult timp pe plajele de lângă Atena. Astfel, am explorat toată coasta de vest a Atenei și ne-am bucurat de peisaje de-a dreptul superbe.

Atena este cu siguranță o destinație ce trebuie bifată deoarece este destul de accesibilă în ceea ce privește costurile (bilete de avion, cazare, masă) și ascunde niște locuri superbe atât dacă alegi să vizitezi orașul, cât și dacă preferi să-ți petreci timpul explorând împrejurimile Atenei unde se găsesc plaje extraordinare.

Excursia noastră a durat șase zile, timp suficient cât să ne bucurăm de Atena dar și să stăm la plajă. Ne-am rezervat o singura zi pentru Atena, în acea zi am urcat de dimineață pe Acropole și am luat prânzul în vestitul cartier Plaka. În restul zilelor am ales să cutreierăm Attica, coasta de vest a Atenei, pentru a descoperi cele mai frumoase plaje. A fost destul de ușor să ajungem la plajele de lângă Atena datorită tramvaiului care face legătura între centrul Atenei și coasta de vest. În continuare voi menționa câteva locuri care ne-au impresionat și care merită vizitate dacă sunteți în Atena.

Plaja Voula

La plaja Voula se poate ajunge destul de ușor deoarece aceasta se află chiar la capătul liniei de tramvai care face legătura cu centrul Atenei. Deși mai sunt numeroase plaje până la aceasta… noi am ales să poposim aici deoarece am auzit că aceasta ar fi una dintre cele mai renumite. Este o plajă privată, la intrare se plătesc 5-6 euro de persoană, însă se merită deoarece plaja este foarte curată, apa la fel și în plus te poți bucura în liniște de mare. Peisajul este superb, iar apa… nemaipomenită. A fost locul perfect pentru a da startul excursiei noastre în Grecia.

Lacul Vouliagmeni

De la plaja Voula pana la Lacul Vouliagmeni sunt doar câteva stații de autobuz (vreo 20 de min). Lacul este natural, înconjurat de niște roci care întregesc peisajul. Este de-a dreptul superbă destinația. Lacul este unul termal în care se poate înota. Intrarea se face de la ora 8:00 până la 21:00 și se achită o taxă de 18 euro pentru ocuparea unui loc pe sezlog pentru toată ziua. Din păcate noi am ajuns la ora 19 și nu am mai intrat, însă am ales să facem baie într-un golf ce se afla vizavi de lac și a fost tare drăguț.

Insula Eghina

Insula Eghina este cea mai apropiată de Atena și se poate ajunge foarte ușor luând vaporul din portul Pireu. Plimbarea cu vaporul a durat o oră și a fost tare plăcută.

O dată ajunși în Eghina, am ales să mergem mai întâi la mănăstirea Sfântului Nectarie, apoi să petrecem restul zilei la plajă. Pe insulă singurul mijloc de transport este TAXI-ul. Pretul pentru o cursă este acceptabil, o cursă ajungea undeva la 10 euro.

Insula are un farmec aparte, o liniște pe care nu am întâlnit-o în multe locuri.. ceva divin. Insula este recunoscută pentru plantațiile de fistic, acestea regăsindu-se de jur împrejurul insulei. Am avut ocazia de a cumpăra de la un localnic atât fistic, cât și alune și fructe uscate. Deosebit de bune.

După-amiaza ne-am petrecut-o pe plaja Souvala, de fapt greșesc… am stat mai mult în apă. Acum nu exagerez.. aici a fost cea mai curată apă, limpede și pur și simplu perfectă. Nu am ce să zic mai mult, o să las pozele să vorbească.

Cape Sounio – Templul lui Poseidon

Ultima zi ne-am petrecut-o în Cape Sounio. Acest loc se află în sudul costei de vest a Atenei si este renumit pentru priveliștea de la Templul lui Poseidon. Pentru ajunge aici am luat un autobuz special din centrul Atenei, cu care am făcut aproximativ două ore. Însă, drumul este foarte fain, te poți bucura de peisaje deosebite, adeseori drumul este croit fix pe malul mării… ceea ce e superb. După ce am vizitat Templul lui Posseidon am coborât la cea mai apropiată plajă. Aici am petrecut ultima zi din vacanța noastră.

Am tot auzit faptul că plajele din Grecia sunt deosebite… Ei bine, odată cu această excursie mi s-a confirmat acest lucru. Vă recomand cu drag să căutați aceste locuri dacă sunteți prin Atena. Plajele de lângă Atena vă vor asigura tot ce aveți nevoie. Vă asigur!

Zile faine vă doresc!

Povești din Grecia. Care sunt plajele de lângă Atena care te vor impresiona
Etichetat pe:                            

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *